Membri

MAI SUNT DOAR CÂTEVA ZILE ÎN CARE POȚI REDISTRIBUI GRATUIT 20% DIN TAXELE COMPANIEI TALE

Mulțumim pentru cărămizi!

Cele puse una peste alta până ce vor ajunge să înalțe Spitalul Speranței. Mulțumim tuturor celor care v-ați luat timp din timp (știm, noi la HOSPICE chiar știm ce valoare are fiecare clipă!) pentru a completa formularul 177 și a redirecționa, astfel, 20% din impozitul plătit către stat în 2023. E o implicare fără costuri, dar care ajunge să aibă o valoare pe destine alinate incontestabilă. Mulțumim, constructurilor de speranță! Sunteți mulți cei care ați răspuns apelului nostru.

Doar câteva zile în care ne poți ajuta și  TU să ridicăm Spitalul Speranței

Mai explicit, doar câteva zile în care ne poți ajuta utilizând acest instrument: formularul 177! Dacă nu ai făcut acest lucru deja, ne-ar plăcea să te convingem, iar pentru acest lucru avem argumente puternice. Suntem oamenii de la locul potrivit pentru a avea speranța ca armă.

22.259 de copii care se luptă, inegal, cu o boală incurabilă și limitatoare de viață.
Sunt copii pe care sistemul îi ignoră. S-au ridicat mâinile protective de pe ei și au fost lăsați pradă durerilor.
22.259 x 2. Rezultă 44.518. Mame și tați, părinți care ar face orice și fac orice-ul ce le stă în puteri, dar și puterile celor ce luptă devin fragile. Căci se lovesc de o realitate care nu e de partea lor.
Acestea sunt argumentele pentru care te îndemnăm să direcționezi AZI pentru VIITORUL alinat al copiilor uitați ai României. Direcționează 20% din impozitul pe profit sau pe venit pe care compania ta îl plătește deja statului.

Tradiția binelui

De 32 de ani la HOSPICE am prețuit peste 50.000 de vieți ale copiilor și adulților diagnosticați cu boli incuranile și limitatoare de bine. Și credem cu tărie că misiunea binelui trebuie păstrată. Iar atunci când binele se face simplu, fără costuri, simțim că se așterne șansa în calea celor încercați.

Argumente, dar și un mesaj

Mesajul vine de la A, sora lui M, beneficiară a serviciilor HOSPICE: de nu ar fi fost locul acesta, nu știu cum ar fi arătat copilăria mea! Mama găsește locul-cuib să își odihnească gândurile, iar eu – eu simt că pot să cuceresc lumea când văd zâmbetul din ochii surorii mele.

Haideți să vedem mai multe zâmbete în ochii copiilor care au nevoie de paliație.