Membri
CCIFER susține tranziția verde prin parteneriatul instituțional cu Universitatea de Vest din Timișoara
În cadrul parteneriatului său instituțional cu Universitatea de Vest din Timișoara, CCIFER își reafirmă angajamentul față de prioritatea strategică a tranziției verzi, abordată în toate componentele și direcțiile sale.
Universitatea de Vest din Timișoara, împreună cu parteneri internaționali de prestigiu – Agenția Universitară a Francofoniei – Europa Centrală și Orientală (AUF-ECO), Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea din Angers (Franța) și Universitatea din Manouba (Tunisia) – organizează conferința internațională „Economie circulară – Perspective multidisciplinare și aplicații practice”, ce va avea loc în perioada 10-11 iulie 2025 la Timișoara. Evenimentul își propune să aducă împreună experți, cercetători, antreprenori și factori de decizie pentru a accelera adoptarea modelelor sustenabile și pentru a susține tranziția către o economie circulară.
Principalele teme ale conferinței:
- Inovație și cercetare în economia circulară: abordări inovatoare pentru gestionarea resurselor și a deșeurilor;
- Aplicații sectoriale ale economiei circulare: analiză a implementării sale în diverse sectoare economice (agricultură, industrie, deșeuri, energie, construcții etc.);
- Metode pedagogice și sensibilizare: strategii educaționale pentru promovarea economiei circulare;
- Politici publice și cadru juridic: rolul politicilor publice și al reglementărilor în sprijinirea tranziției către economia circulară;
- Economie socială și teritorială: integrarea actorilor locali și sociali în tranziția către o economie circulară;
- Măsurare și analiză de impact: metode de evaluare a eficienței inițiativelor circulare și a impactului lor asupra durabilității;
- Economie circulară și știință cetățenească: utilizarea instrumentelor digitale și interactive în relația cu cetățenii, în contexte creative.
Mai multe detalii pentru înscrieri: « Économie circulaire – Perspectives multidisciplinaires et applications pratiques » - UVT