Comunicare -Presa

Webhelp achiziționează PitechPlus- companie specializată în soluții software

Grupul Webhelp anunță achiziția PitechPlus, companie românească ce proiectează, dezvoltă și implementează soluții software personalizate, destinate în special digitalizării proceselor de vânzare și a automatizării proceselor.

PitechPlus sprijină deja mari companii europene în strategia lor digitală, din sectoare diverse, inclusiv automotive, turism & călătorii, administrație publică și jocuri online.

Această achiziție se înscrie în strategia grupului Webhelp de a își consolida serviciile ce au la bază tehnologia, destinate sprijinirii clienților în implementarea strategiei lor de transformare digitală, printr-o ofertă de soluții personalizate, ce combină managementul relației cu clienții, inteligența artificială și automatizarea. 

Tranzacția va consolida expertiza și factorii de dezvoltare pentru ambele companii. Pentru Webhelp și filiala sa de consultanță Gobeyond Partners, PitechPlus sporește know-how-ul metodologic în dezvoltarea și gestionarea aplicațiilor (metodologia Agile, dezvoltare in sprinturi) și crește capabilitatea celor 250 de experți în dezvoltarea și integrarea de software. Calitatea sa de a acționa ca integrator certificat pentru soluțiile Robotic Process Automation reprezintă un puternic element de diferențiere pe o piață în care inteligența artificială și automatizarea sunt tot mai importante. Această combinație unică de expertiză completează capabilitățile Webhelp actuale, în proiectarea și dezvoltarea serviciilor tehnologice, din domenii precum analiza vocală și a datelor sau dezvoltarea aplicațiilor mobile. Pentru PitechPlus, Webhelp pune la dispoziție sinergii comerciale puternice (peste 500 de clienți au încredere în Webhelp pentru a le gestiona și optimiza relația cu clienții), acces la noi piețe și oportunități pentru integrarea inteligenței artificiale și a funcționalităților de învățare automată în soluțiile sale de software personalizate.

  Vincent Tachet, Chief Information Officer al Webhelp Grup, vede în această achiziție: "un pas major în capacitatea noastră de a oferi soluții tehnologice inovatoare, personalizate, în domenii cheie precum Robotic Process Automation sau digitalizarea end-to-end a proceselor de vânzare."

Potrivit lui Yan Noblot, CTO al Webhelp Grup, „Achiziția PitechPlus ne va permite să răspundem mai bine nevoilor de dezvoltare ale clienților noștri, având o structură scalabilă inovatoare și competitivă, specializată în metodologiile de dezvoltare agile."

Bogdan Herea, CEO PitechPlus, consideră că "Asocierea cu o echipă globală de antreprenori precum Webhelp, cu care împărtășim aceeași cultură și aceleași valori, este o oportunitate fantastică pentru PitechPlus. Ne oferă contextul ideal pentru a face încă un pas în evoluția companiei, aducând clienților din portofoliul Webhelp expertiza, metodologiile și talentul colegilor noștri." 

PitechPlus își va păstra actuala structură de management: Bogdan Herea, fondatorul, va rămâne la conducerea companiei cu sediul central în Cluj Napoca (România). 

În această tranzacție, Webhelp Grup a fost asistat de către firma de avocatură McDermott Will & Emery AARPI și Wolf Theiss iar PitechPlus, de către Stratulat & Albulescu și Șomlea & Asociații.

Despre Webhelp

Webhelp este dedicat în totalitate în a face cât mai prezentă componenta umană în business.

Datorită acestei dedicări, Webhelp îmbogățește experiența client și construiește soluții de business ce aduc valoare adăugată pe termen lung pentru cele mai dinamice companii.

Webhelp este un partener ce furnizează o gamă extinsă de servicii, care include de la soluții de customer experience, moderare social media, până la managementul plăților.

Sute de mărci globale au încredere în Webhelp mulțumită oamenilor săi, culturii în care aceștia își desfășoară activitatea și ideilor și tehnologiei puse în slujba lor.

  Webhelp este lider european în industria sa, cu o cifră de afaceri de 1,4 miliarde de euro, în 2018, realizată de o echipă de 50.000 de angajați ce își desfășoară activitatea, în peste 140 de centre de operațiuni din 36 de țări. Grupul și-a stabilit ca obiectiv să devină lider global în industrie.

Începând cu martie 2016, Webhelp este deținut de echipa sa de management și de KKR, fond global de investiții, lider în domeniu. 

În prezent, Webhelp se află în faza finală a tranzacției cu GBL (Groupe Bruxelles Lambert), în calitate de nou acționar, ce urmează să înlocuiască KKR iar închiderea tranzacției este așteptată să fie anunțată înainte de sfârșitul anului, după obținerea autorizațiilor de reglementare necesare. 

Mai multe informații sunt disponibile pe www.webhelp.com

Despre PitechPlus

Fondată în 2006, PitechPlus oferă soluții software integrate și servicii de consultanță în transformarea digitală pentru 36 de clienți, din 8 țări. Cu peste 270 de angajați în sediile din Cluj-Napoca și Târgu Mureș și colaborând cu clienți din Franța, Elveția, Germania, Regatul Unit, Statele Unite și Benelux, PitechPlus are o prezență globală, care ii permite să își sprijine clienții să își dezvolte afacerile.

Cu o capacitate de a acoperi ciclul complet de dezvoltare software, PitechPlus oferă clienților săi o gama larga de soluții, de management al aplicațiilor și de automatizare inteligentă. În cursul celor 13 ani de activitate, PitechPlus a fost implicat în peste o mie de proiecte de dezvoltare de software, alături de clienți din diverse industrii și sectoare : mobilitate urbană, automotive, retail, divertisment, administrație publică, turism și servicii hoteliere, Resurse Umane și educație.  

Cu un istoric de creștere constantă, PitechPlus țintește o cifră de afaceri de 11 milioane de euro în 2019, cu douăzeci de procente mai mult față de anul precedent, păstrând aceeași rată de profit ca și în 2018.

Pentru mai multe informații, accesați:  www.pitechplus.com

 

Relația cu presa:

Iulia Becheanu

Manager Comunicare Webhelp România

M : +40 (0)7 51 18 70 16

ibecheanu(@)ro.webhelp.com 

Plus d'actualités

Noi membrii

British Football School

British Football School aduce antrenamente performante de fotbal în România, astfel încât copiii din București pot fi instruiți în “stilul britanic”!...

All news

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !

Close

Descoperă spațiul tău personal pe ccifer.ro !