COVID-19 • Comunicare -Presa • Business info
#flashinfo, 29 mai. Planul european de redresare economică : Next Generation EU
Pe 27 mai a fost lansat pachetul european pentru redresare economică. Next Generation EU, instrumentul de redresare și reziliență propus de Comisia Europeană, în valoare de 750 miliarde de euro este întărit financiar de bugetul Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, ajungându-se astfel la o sumă totală de 1.85 mii de miliarde de euro.
Elementul specific al acestei propuneri ține de faptul că este un program nou și nu o realocare dintr-un program vechi. De asemenea, se distinge și prin faptul că din cei 750 de miliarde de euro, 500 de miliarde sunt fonduri nerambursabile, în timp ce 250 de miliarde vor fi alocate prin intermediul liniilor de creditare. Fondurile vor veni prin ridicarea plafonului aplicat resurselor proprii la 2% din venitul național brut UE pentru a se împrumuta de pe piețele financiare, finanțare ce va fi rambursată în perioada 2028-2058.
O altă modificare importantă ține de cadrul financiar multianual 2014-2020, întrucât se va pune la dispoziție pentru anul 2020 o sumă suplimentară de 11,5 miliarde de euro.
Next Generation EU are drept axe prioritare:
- Sprijinirea statelor pentru a mobiliza investiții și reforme printr-un mecanism de redresare și reziliență de 560 miliarde de euro, suplimentarea cu 55 miliarde de euro din programele actuale ale politicii de coeziune în cadrul inițiativei REACT-UE, consolidarea Fondului pentru tranziție justă cu până la 40 miliarde de euro, dar și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, cu 15 miliarde de euro.
- Relansarea economiei UE prin stimularea investițiilor private prin Noul Instrument de sprijin pentru solvabilitate activ începând cu 2020, prin splimentarea bugetului InvestEU, dar și prin Noul Mecanism de investiții strategice.
- Sprijinirea sănătății prin consolidarea noului program EU4Health, a programului rescEU și prin suplimentarea cu 94,4 miliarde de euro a programului Orizont Europa pentru cercetarea în domeniul sănătății.
De menționat aici este și faptul că Pactul ecologic european și digitalizarea sunt piloni cheie ai acestei strategii economice, alături de asigurarea locurilor de muncă.
Această propunere este bine-venită în România, sprijinul financiar fiind sub formă de granturi în valoare de 19,6 miliarde de euro, dar și de 13,4 miliarde de euro în credite.
Publicarea planului a fost însoțită și de o actualizare a planului de lucru al comisiei pentru anul 2020, menținând direcțiile strategice, însă ajustându-se acțiunile prioritare. Detalii aici.
Surse de informare:
- https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_20_940
- https://ec.europa.eu/info/publications/2020-commission-work-programme-key-documents_en