Bilantul evenimentului • Comunicare -Presa
CCIFI Challenge 2024, mobilizare record pentru sănătate și mediu
CIFER s-a alăturat pentru al doilea an consecutiv provocării CCIFI Challenge, competiția internațională de sport, sănătate și mediu.
- În perioada 8 aprilie - 5 mai 2024, CCIFER s-a alăturat pentru al doilea an consecutiv provocării CCIFI Challenge, competiția internațională de sport, sănătate și mediu.
- Alături de alte 21 de CCI FI (Camere de Comerț și Industrie franceze internaționale), 715 participanți din 47 de companii membre CCIFER au fost actorii unei mobilizări record pentru susținerea unei vieți active și a două cauze de mediu.
- Timp de o lună, cele 143 de echipe reprezentante ale României în competiție au parcurs 246.119 km, echivalentul a 10.595 kg CO2 compensați.
- Prin susținerea Solar Impulse Foundation, cauza comună a CCI France International, și „Plantăm Pădurea CCIFER”, proiectul local al comunității, am contribuit împreună la binele comun, îndreptându-ne către un viitor mai verde și mai sustenabil.
- În luna aprilie, peste 450 de voluntari au luat parte la o nouă acțiune de amploare prin care au fost plantați 3.500 de arbori, Pădurea CCIFER de la Lipănești, județul Prahova, ajungând la borna de 15.000 de salcâmi.
- CCIFI Challenge este o competiție sportivă, desfășurată la nivelul rețelei CCI France International, între companii și țări, cu scopul de a promova un stil de viață sănătos, de a crea coeziune în echipă prin practicarea de activități sportive și de a contribui la susținerea unor cauze de mediu.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) s-a alăturat pentru al doilea an consecutiv provocării CCIFI Challenge, competiția sportivă desfășurată la nivelul rețelei CCI France International în perioada 8 aprilie - 5 mai 2024, bucurând-se de o mobilizare exemplară din partea comunității de afaceri franco-române. Participarea numeroasă la CCIFI Challenge demonstrează implicarea companiilor membre în inițiative care promovează un stil de viață sănătos și încurajează acțiuni de protecție a mediului.
„Pentru al doilea an consecutiv, CCIFI Challenge depășește granițele unei competiții sportive. CCIFI Challenge este un simbol al mobilizării comunității pentru un viitor mai bun. Timp de o lună, ne-am unit forțele pentru a ne testa limitele într-un spirit competitiv, pentru a promova un stil de viață sănătos și, mai presus de toate, pentru a ne asuma un angajament puternic față de mediul înconjurător. Cu bucurie, am fost martorii unei implicări masive - 143 de echipe, 715 participanți, 47 de companii. În efortul nostru comun de a susține proiectul „Plantăm Pădurea CCIFER”, cu toții am făcut pași concreți către un mediu mai curat și mai verde. Mulțumim tuturor participanților pentru fiecare kilometru parcurs, care ne-a adus mai aproape de îndeplinirea misiunii CCIFI Challenge”, a declarat Adriana RECORD, Director Executiv CCIFER.
Inițiativa noastră, contribuția tuturor. Fiecare echipă înscrisă a fost o dovadă de implicare! Mulțumim companiilor participante la ediția CCIFI Challenge 2024: Alstom, Arval, Bitsoftware, BNP Paribas Leasing Solutions Romania, BRD Asigurări de Viață, BRD Groupe Societe Generale, Brinel, Central Europe Technologies, Ceva Logistics, CIC, COS, Crowe, DentalMed, Derichebourg, diARK, Edenred, eduJOBS - Centru de Angajări, Engie, Everience, Eversheds Sutherland, Expur, Fortim Trusted Advisors, Groupama Asigurări, Gruia Dufaut & Asociații, Humangest, KPMG, Lagardère, Lesaffre, MedLife, MET Romania Energy, Michelin, Nhood, OMV Petrom, Plastic Omnium, Pluxee, Public Affairs Solutions, Raiffeisen Bank, Recommerce, Regina Maria, Rodagria, Rossmann România - Romcarton și Ambro, Sanofi, SLB, Societe Generale Global Solutions Center, Transparent Design, UniCredit Bank, Up Romania, Viarom.
Vă invităm să descoperiți AICI ce a motivat companiile să accepte provocarea CCIFI Challenge 2024.
Pozițiile ocupate de echipele CCIFER în clasamentul internațional pot fi consultate AICI.
„Plantăm Pădurea CCIFER” – un amplu proiect de responsabilitate socială, derulat în parteneriat cu Asociația „Se Poate”, devenit deja un simbol al colaborării și angajamentului comunității de afaceri franco-române în sprijinul dezvoltării durabile și tranziției verzi.
În 2021, pentru a celebra aniversarea a 25 de ani de la înființarea CCIFER, am plantat alături de Asociația „Se Poate” primii 550 de salcâmi în Pădurea CCIFER de la Lipănești, județul Prahova. În 2022, alți 1.500 de salcâmi au fost plantați în Pădurea CCIFER, în cadrul unei ample acțiuni de împădurire cu participarea a peste 200 de voluntari, reprezentanți din 11 companii. În 2023, comunitatea s-a mobilizat pentru a planta alți 9.250 de arbori, în cadrul unei noi acțiuni de plantare desfășurate alături de peste 300 de voluntari din 51 de companii.
Prima acțiune de plantare din acest an a mobilizat în luna aprilie un număr record de peste 450 de voluntari, care și-au unit forțele pentru a planta alți 3.500 de salcâmi, astfel Pădurea CCIFER ajungând la borna de 15.000 de salcâmi. Mai multe AICI. Retour sur video AICI.
În luna noiembrie, va avea loc cea de-a doua ediție a acțiunii „Plantăm Pădurea CCIFER” 2024, prin care companiile membre CCIFER își continuă angajamentul de a susține proiectul comunității de reducere a amprentei de carbon.
Despre CCIFER
Fondată în anul 1996, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) este una dintre cele mai reprezentative organizații de business din România, care înglobează o comunitate relevantă pentru dezvoltarea și competitivitatea țării. Cu apartenență internațională, într-o rețea formată din 118 de Camere în 93 de țări, CCIFER acționează ca un partener pentru parcursul de transformare durabilă a comunităților, a companiilor și a României. CCIFER dezvoltă servicii pentru 570 de membri, companii cu capital francez, internaționale și românești, ONG-uri și universități. Cele mai multe dintre companii dețin poziții cheie în diverse sectoare de activitate ale economiei naționale. CCIFER exprimă o poziție comună a investitorilor francezi în România în dialogul public-privat, alături și de alte organizații de profil, respectiv Coaliția pentru Dezvoltarea României.